CONŞTIINŢA ŞI ROLUL EI DE „PROGRAMATOR” AL ONTOSULUI UMAN

marți, 31 martie 2009




Dacă ar fi să percepem în mod „fatalist” ceea ce spunea Lundwig Wittgenstein în al său „Tractatus Logico-Philoshophicus”: Limitele limbajului meu semnifică limitele lumii mele (5.6), altfel decât faptul că nu putem gândi ceea ce nu putem gândi (5.61), am fi tentaţi să credem că suntem limitaţi în procesul nostru de dezvoltare umană, atâta timp cât limbajul, ne aminteşte Felicia Ceauşu în paginile cărţii pe care urmează să o prezentăm, este singura deosebire fundamentală dintre om şi cele mai apropiate primate, de structura somatico-raţională a lui Homo Sapiens. Limbajul este aşadar, cea mai radicală deosebire dintre primate şi om.
Lucrarea Feliciei Ceauşu: „Clarificări conceptuale ale relaţiei corp-psihic din perspectiva filosofiei mentalului”, apărută la Editura ieşeană Princeps Edit, în 2008, este un studiu care, dincolo de o bună prezentare a ceea ce este esenţial despre relaţia corp-psihic, devenită în decursul lecturilor: corp-minte sau corp-suflet, aduce o nouă înţelegere, dintr-o altă perspectivă, a celebrei fraze a lui Lundwig Wittgenstein redată mai sus. Autoarea, cred eu, în mod involuntar, a adus celebrei „vorbe” o interpretare surprinzătoare. Preferând, aşa cum reiese din sumarul studiului, o perspectivă psihologistă apropiată de cea evoluţionistă, care în ultimele sale rânduri devine reconciliatoare cu perspectiva religioasă: celui care respinge ipoteza existenţei lui Dumnezeu, nu-i mai rămâne să creadă decât că tot ceea ce există a apărut la întâmplare, fără nici o cauză, la noroc, Felicia Ceauşu crede că limitele, nu numai strict ale limbajului, pot fi depăşite prin acceptarea unor prelungiri sau ajustări corpului, ca unelte interconectate la puterea minţii creatoare a omului, capabile, împreună cu aceasta, să aducă un surplus în procesul uman de dezvoltare.
Modelul de tip laitmotiv al studiului, în jurul căruia se construiesc argumentele autoarei, este o construcţie bazată pe analogie: corpul, ceea ce reprezintă un suport somatic solid, nu poate fi decât o imagine a ceea ce numim astăzi un computer fizic, în care componentele sale interconectate, asemenea organelor şi aparatelor organice, reprezintă componenta hardware a ontosului uman; acestea nu pot funcţiona fără componenta software, adesea identificată cu mintea, sau, în anumite circumstanţe, cu activitatea neoro-psihică a creierului, care face posibilă funcţionarea corectă dintre componentele somatice ale corpului, ori dintre elementele fizice ale computerului. Dualismul dintre corp şi psihic, reprezentat prin asociere cu expresia hardware-software, este în cele din urmă o nouă definiţie a fiinţei umane, una cât se poate de contemporană, având în vedere „dependenţa” de computer în aproape orice domeniu de activitate (astăzi), prin care se încearcă o adaptare a ceea ce până nu de mult era redat prin dualismul trup şi suflet. Conotaţia religioasă a acesteia din urmă, cere ca expresia, cel puţin în demersul studiului de faţă, să fie reprezentată de o altă expresie, care să o întărească astfel încât să corespundă cerinţelor contextuale ale interpretării.
Teza studiului poate avea următoarea formulare: o imagine asupra naturii conştiinţei umane, temă a filosofiei minţii popularizată de Gilbert Ryle în The concept of Mind (1948), de la care pornind, un Daniel Dennet, printr-un paralelism sistemic inversează raţionamentul cartezian Mă îndoiesc, deci exist. Cuget, deci exist! în exist, deci cuget; cuget, deci mă îndoiesc, astfel încât, componentele relaţiei corp-psihic să nu stea doar una după cealaltă, una pentru cealaltă, ori una în cealaltă etc., ci să existe o interconexiune între acestea, o întrepătrundere în egală măsură. 
Impresionant la nivelul întregului studiu este faptul că autoarea posedă o bibliografie destul de serioasă, cu toate că traducerile pe această temă nu sunt numeroase. O succesiune de nume, de autori, de studii, de tratate şi lucrări, fie pe această temă, fie corelate, te copleşeşte încă din mica introducere a lucrării. Felicia Ceauşu, dincolo de intenţia voită de a face explicaţii suplimentare şi de a lămuri potenţialul cititor cu privire la ceea ce are de gând să argumenteze, nu îşi propune să îngreuneze lectura şi nici să o fragmenteze, cu toate că, pentru un simplu şi neavizat public, lectura este cât se poate de greoaie. Aşadar, cartea este cea care îşi alege cititorul, căutătorul de răspunsuri, şi nu invers; un principiu prin care cartea nu este recomandată, ci se recomandă singură. Însuşi titlul afişat este o metodă de selectare a cititorilor. Cu toate acestea, dincolo de orice lectură îngreunată, studiul propune o nouă şi bogată panoramă a modalităţii prin care corpul nostru este interdependent de psihic şi invers.
Autoarea ne perindă printr-o istorie a filosofiei mentalului. Iniţial, ghidul pelerinajului ne prezintă autorii, cărţile şi ideile „sfinte” cu referire la relaţia corp-suflet, ca o pregătire iniţiatică pentru ceea ce urmează să fie susţinut. Este vorba despre o istorie din Antichitate până în secolul al XIX-lea a acestei relaţii, din care nu lipsesc celebrele cuvinte pline cu tâlc ale lui Hipocrate, Socrate, Platon şi Aristotel, apoi nelipsitele înţelegeri ale unui Spinoza, Descartes, Leibniz ori Kant. Acest ghid nu doreşte să treacă mai departe până nu ne lămureşte cu privire la mutaţia care a survenit asupra expresiei corp-suflet odată cu secolul al XIX-lea, când s-a corelat corpului, nu sufletul, ci creierul, amintind de principii, teze şi teorii ale unor personalităţi precum Hodgson ori Huxley, până la monismul lui Lewes (teoria minte-corp), ori pragmatismul american al lui William James. Succesiunea istorică se încheie cu New Age-ul secolului al XX-lea, prin care se urmărea o revalorificare a filosofiei antice, interpretând sufletul ca o plasmă caldă sau rece.
Necesitatea istoriei ideatice de mai sus vine pentru a pregăti demersul pe tărâmul unei geografii a mentalului. Primul nivel al cunoaşterii pare a fi platforma neuronală aflată la nivelul creierului mic, acolo unde au loc primele procesări mintale. Apoi important ar fi spaţiul realităţii. Aici, autoarea încearcă apelând la teorii ale fizicii cuantice, să ne convingă invocând teoriile lui Plank, Bohr, Bohm, Einstein şi alţi savanţi, faptul că la nivelul conexiunilor neuronale, la nivelul sinapselor, are loc un transfer „fizic” de electroni, care, deşi se desfăşoară la nivel de particule şi unde subatomice, în mod normal acestea reprezintă un proces cât se poate de real, poate mai real decât ne putem noi explica. Procesarea informaţiei ţine de acest nivel de realitate, iar ceea ce percepem noi că ar fi realitate nu poate fi decât realitate-pentru-noi.
Conştiinţa este definită în acest context ca aparat conector între realitatea-pentru-noi care rezultă în urma operaţiilor la nivelul creierului şi realitatea la nivel cuantic, la nivelul procesării şi transferului de informaţie. Activitatea neuronală şi funcţia creierului (procesarea informaţiei) reprezintă forma organică a aparatului conceptual denumit conştiinţă. Nivelul conştiinţei este însă „un gol” (o necunoscută) în cunoaşterea umană datorită faptului că, în mare parte, creierul încă a rămas un organ misterios, necunoscut în întregime. 
Dincolo de orice istorie a filosofiei minţii, sau geografie pe tărâmul mentalului, în acest studiu autoarea descrie o arhitectură a sistemului cognitiv uman alcătuit din toate elementele activităţii psihice, de la gândire, imaginaţie, limbaj, senzaţie, percepţie şi reprezentări, până la construcţii psihice precum învăţarea, inteligenţa şi cultura, toate gândite într-un ansamblu arhitectural denumit, paradigmă sistemică şi cibernetică. Pornind de la această paradigmă, în care conştiinţa capătă valenţe strict psihologice, fiind interpretată din perspectiva psihanalitică a lui Sigmund Freud, iar mai apoi prin prisma componentelor corelate, integrate sau atribuite conştiinţei: inconştientul, subconştientul, eu-l şi personalitatea, Felicia Ceauşu a încercat să creeze o imagine a ceea ce ea a numit sistemul psihic uman, având drept bază cuvintele lui Ion Mânzat: „Psihicul este un sistem, dar un sistem deosebit, diferit de alte sisteme, …”. Mai mult, pe aceiaşi filieră (Felicia Ceauşu – Ion Mânzat) s-a adus în vedere faptul că acest sistem psihic nu este unul oarecare, ci unul sinergetic, în care se integrează omogen funcţia energetică a psihicului şi cea informaţională. 
Conştiinţa este, aşadar, liantul dintre corp şi minte, acea constituentă a onticului uman, care nu face parte nici din structura fizică a eu-lui, nici din cea psihică, iar aceasta, conştiinţa umană, este pusă în mişcare (în funcţiune) şi evidenţiată (valorificată) de acest sistem sinergetic al psihicului uman. De aici putem deduce că relaţia corp-psihic, de fapt o traducere generală a mai clarei expresii corp-minte, a cărei copule nu este alta decât însăşi conştiinţa, reprezintă o imagine de ansamblu a întregii fiinţe umane.
Am fost purtaţi pe harta mentalului, prin care autoarea ne-a arătat că omul (aşa dual cum este, corp şi psihic, dezvoltându-şi un sistem care să ofere o ambianţă plăcută, de simbioză, între corp şi psihic) este de fapt un mecanism ontic complex, comparabil cu cel al unui computer. Asemănările dintre computer şi fiinţa umană sunt destul de convingătoare, dacă avem în vedere această construcţie prezentată mai sus. Corp-psihic, hardware-software, sunt expresii ale unor organisme a căror co-funcţionare este posibilă numai datorită unui programator (înţeles implicit) în cazul computerului, sau a conştiinţei (înţeleasă ca liant) în cazul omului. 
Acest studiu, cu toată încărcătura sa bibliografică destul de greoaie, dincolo de orice detaliu explicat minuţios, propune o nouă interpretare asupra înţelegerii fiinţei umane. Analogiile care pun faţă în faţă ontologia umană şi ontologia calculatoarelor, aşa cu îi place autoarei să se exprime, nu fac altceva decât să exprime un aspect cât se poate de serios în ceea ce priveşte situaţia actuală a omului. Pe lângă faptul că tehnologiile sunt expresiile slăbiciunilor şi imperfecţiunilor umane, unelte care să suplinească limitele noastre – idee care rezultă din ultimele pagini ale studiului –, analogia cu un computer a relaţiei corp-psihic, pe de-o parte, şi analiza structural-conceptuală a psihicului uman, pe de altă parte, scoate în evidenţă importanţa conştiinţei umane şi rolul său fundamental în înţelegerea funcţionarii laolaltă a corpului cu psihicul.




Labels:

1 comentarii:

  1. salutare! uite linku spre pagina mea:

    http://hutopila.googlepages.com/primapagina

    matei h

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate