radu vasile chialda

Radu Vasile Chialda

Tonomatul cu vise
Poeme

Prefaţă de Ramona Bratu
Postfaţă de Ciprian Voloc

Radu Vasile Chialda, născut în 1983, urmează cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. În cadrul aceleiaşi facultăţi absolvă masterul de „Filosofia Artei şi Managementul Cultural”, iar în prezent îşi definitivează studiile doctorale în Filosofia Culturii. Deşi participă frecvent cu poezie la revistei liceului, Hyperion, abia în 2003 debutează în antologia Asociaţiei „Lumen” Iubire, lumină, poezie. În 2006 devine profesor de filosofie şi discipline socio-umane la Grupul Şcolar Industrial Construcţii Maşini, Mîrşa şi devine coordonator şi redactor şef al revistei social-culturale Avrigul din noi. În 2007 publică articolul Civilizaţia, un aspect al culturii în revista botoşăneană Intertext, iniţiază programul concurs-şcolar Eliade, 100 de ani de la naştere, participă la conferinţa „European Spring Day” cu articolul Simboluri neoficiale ale Uniunii Europene şi lansează primul său volum de versuri Tonomatul cu vise. În 2008 editează, în calitate de colaborator, antologia de versuri Mamei…, obţine o menţiune pentru poezia Http-uri sau cu îngeri pe tarabă la Concursul Internaţional de Poezie a Românilor de Pretutindeni sub coordonarea revistei Starpres, devine redactor al revistei internaţionale de filosofie a culturii şi antropologie culturală Cultura şi publică în revista ieşeană Feedback eseul Barbaria în artă şi cultura de cafenea la Jean –François Mattéi şi cronică literară asupra cărţii lui Matei Vişniec Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu.


Salata ontologică
(creaţie în 15 versete cu tâlc şi morală)


Versetul 1 – ideea
„De mult se duse vorba:
Bărbatu-i bucătar!”

Reţeta – oul

Versetul 2
Se iau două seminţe de adevăr,
Se încearcă să se elimine învelişul inhibitor,
Se pun într-o farfurie creativă,
Se eliberează mintea de prejudecăţi
Şi se începe a se zdrobii cele două seminţe
Cu o baghetă fermecată
Până se alege praful din ele.

Versetul 3
Peste haosul produs se adaugă
Două linguriţe de speranţă
Şi se amestecă cu puterea cuvântului creator
Şi cu puţină imaginaţie inovatoare,
Până când din haos se obţine
Un sos luminos ca o îngrămădire de idei.

Versetul 4
Această compoziţie primordială
Se amestecă cu forţă
Şi putere divină.


Versetul 5
Se presară un gram de fericire
Şi-o picătură curată de iubire
Apoi se mai amestecă un timp.

Versetul 6
Peste ghiveciul obţinut
Se presară după gust
Şi după plac
Gândire şi limbaj articulat.

Versetul 7
Se amestecă aluatul
Încet, cu ritm şi armonie,
Cu o constanţă regulată.

Versetul 8
Se ia aluatul edenic
Şi se lasă la cald un timp istoric
Nedefinit.
I se dă posibilitatea de a exista
Apoi se lasă aluatul acolo
Să crească.

Versetul 9
Atunci când v-a fi capabil
Să aibă o minte raţională
Şi coerentă,
Să avem grijă să îl înzestrăm
Cu câteva grame de curaj
De-a fi el însuşi.

Versetul 10
Apoi se modelează aluatul
Cu grijă,
Pentru a i se da
Formă şi conţinut.

Versetul 11
În cele din urmă
I se şopteşte uşor la ureche:
„Să fie”!

Versetul 12
Atenţie!
Întotdeauna se imprimă aluatului finit
Personalitatea bucătarului
După chipul şi asemănarea sa.

Versetul 13 – găina
„Însă după cum se ştie bine
Doar unii bucătari
Pot fi şi filosofi!”

Versetul 14 – ghicitoare
„Ce-a fost întâi?!
Oul s-au găina!?”

Versetul 15 – morala
Lumea-i o plăcintă ontologică
Creată de un bucătar priceput
Căruia mulţi obişnuim
Să-i spunem simplu:
Dumnezeu.